Zmeul si papusa




Îmi amintesc cȃnd ȋnălţasem zmee ultima dată. În anii acei ani negri nu aveai de unde să le cumperi, aveam noroc cu un vecin priceput care meşterea după-amiezele jucării pentru copiii din bloc pentru câte o bere dată de ai noştri. Singură berea mai rămăsese bună în acei ani, după cum spunea tata. Aşa ne-a făcut celor trei băieţi de pe scara noastră câte o minunăţie de jucărie colorată care se înălţa trufaşă în curtea şcolii în admiraţia puştilor din cartier.
Într-o după amiază, pe când tocmai ne pregăteam să abandonăm joaca, a venit la noi o fată subţirică, cu ochi mari-mari, albaştri-sfioşi. Mi-a întins o păpuşă mică, de cârpă, decolorată, căreia îi desenase cu carioca nişte ochi la fel ca ai ei.
„Poţi să o faci şi pe ea să zboare?” m-a întrebat.
Întrebarea ei era o rugăminte de nerefuzat. Am legat păpuşa de zmeu şi am început să alerg mai repede decât oricând, deşi simţeam cum îmi tremurau genunchii. Zmeul s-a ridicat şi s-a tot ridicat, mult deasupra şcolii. Strângeam mosorul cât de tare puteam să nu îmi scape din mână.
„Lasă-o să zboare, va vedea toată lumea!” mi-a strigat fata.
Atunci i-am dat drumul şi zmeul s-a înălţat şi mai sus, deasupra tuturor blocurilor şi, după câteva clipe, luat în braţe de o pală rebelă de vânt, a devenit doar un punct pe cer.
Ea a zâmbit fericită şi o lacrimă i-a apărut în colţul ochilor.
Am reîntâlnit-o în curtea şcolii după vreun an, la fel de frumoasă şi melancolică. Mi-a povestit câteva ore minunăţiile pe care le vedea păpuşa prin locurile îndepărtate în care ajunsese: oraşe colorate, jucării nemaivăzute, păpuşi vorbitoare, sucuri dulci şi parfumate, nu ca „lămâiţa” aceea fadă pe care o beam noi.
Nu ştiu dacă păpuşa mai zboară şi azi, nici dacă fata mai visează. Doar sper.

Fragment din Crepuscul

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Jihadul: războiul Islamului cu propria neputinţă

Legendele sefului de gara (fragment)

Siria, ȋntre revoluţie şi predestinare