Adrian Petru Stepan

Îmi amintesc cȃnd ȋnălţasem zmee ultima dată. În anii acei ani negri nu aveai de unde să le cumperi, aveam noroc cu un vecin priceput care meşterea după-amiezele jucării pentru copiii din bloc pentru câte o bere dată de ai noştri. Singură berea mai rămăsese bună în acei ani, după cum spunea tata. Aşa ne-a făcut celor trei băieţi de pe scara noastră câte o minunăţie de jucărie colorată care se înălţa trufaşă în curtea şcolii în admiraţia puştilor din cartier. Într-o după amiază, pe când tocmai ne pregăteam să abandonăm joaca, a venit la noi o fată subţirică, cu ochi mari-mari, albaştri-sfioşi. Mi-a întins o păpuşă mică, de cârpă, decolorată, căreia îi desenase cu carioca nişte ochi la fel ca ai ei. „Poţi să o faci şi pe ea să zboare?” m-a întrebat. Întrebarea ei era o rugăminte de nerefuzat. Am legat păpuşa de zmeu şi am început să alerg mai repede decât oricând, deşi simţeam cum îmi tremurau genunchii. Zmeul s-a ridicat şi s-a tot ridicat, mult deasupra şcolii. Strângeam ...

Sursa: US Army Poate unul dintre puţinele clişee adevărate ajunse ȋn lumea occidentală datorită peliculelor hollywoodiene este cel al soldaţilor neȋnfricaţi, cu priviri de gheaţă şi feţe arse de soarele munţilor ce se ridică la marginea deşertului: mujahedinii, soldaţii lui Allah, ce luptă călări şi ȋnarmaţi doar cu pistoale-mitralieră ȋmpotriva crudei Armate Roşii. Dacă ȋn urmă cu trei decenii ei erau cei ce ȋi stăteau alături lui Rambo (cu un Stallone tȃnăr, luptător pentru libertate), acum, o parte dintre ei ȋi ȋnfruntă pe compatrioţii acestuia şi armata guvernamentală cu aceeaşi determinare cu care o făceau ȋmpotriva ruşilor. Pȃnă la urmă, mesajele de pe aeroprotul din Kabul, ce urează bun-venit pe ”tărȃmul celor viteji” nu sunt doar cuvinte ce gȃdilă orgoliul localnicilor, ci o realitate ce tinde să devină, iarăşi, ȋnspăimȃntătoare. File de istorie. O geografie aparte Spre deosebire de Mesopotamia, unde cȃmpia fertilă şi bogaţia civilizaţiilor oraşelor-...

De peste cinci ani, dinspre Siria ajung doar ştiri funeste. După ce regimul Assad a fost acuzat de crime ȋmpotriva umanităţii, s-a ȋntrupat parcă din nisipul deşertului o forţă ce a cutremurat şi mai tare lumea: Statul Islamic, sau Daesh, cum peiorativ ȋi spun ceilalţi fideli ai Profetului. In toată această vreme, moartea a bȃntuit nu doar ţara, ci ȋntreaga regiune, adusă de bombe venite din ȋngheţata Siberie sau ȋnsoritul Texas. Cu imagini cutremurătoare pe fundal, experţi de pretutindeni au vorbit de valori, principii, democraţie, Islam, istorie, speranţă şi predestinare, obiectivi sau pasionali, preocupaţi de suferinţă sau de bunăstarea proprie. Cu orgoliul şi pragmatismul pe care ţi-l dă bunăstarea, am considerat că e suficient ca generalii şi serviciile secrete să se ocupe cȃteva saptămȃni de această problemă ȋndepărtată pentru a se rezolva de la sine. In acest răstimp, alţi actori s-au implicat pentru a intra ȋn atenţia lumii, oamenii au continuat să moară, iar analiştii tot...

Din perspectivă europeană, civilizaţia islamică tradiţională apare ca un spaţiu exotic, închistat de o tradiţie refractară faţă de drepturile omului, eventual ca o civilizaţie aflată în fricţiune (sau, dacă vreţi, ciocnire) cu cea creştin-occidentală. Totuşi, dincolo de o ierarhie axiologică diferită, Islamul trebuie privit drept rezultatul evoluţiei unei populaţii fundamental diferite de a Europei datorită unui mod de viaţă propriu şi al unui areal neprimitor, căreia i-a asigurat coeziunea necesară creării unei spiritualităţi specifice reclamată de realităţile istorice. Gândirea juridică, fiind doar un aspect al civilizaţiei, trebuie înţeleasă prin raportare la întregul fenomen care i-a dat naştere. Cu atât mai mult în ceea ce priveşte Islamul, de care Raymond Charles scria: „Dreptul musulman nu va putea susţine în profunzime comparaţia cu marile construcţii juridice pe care ni le-au lăsat Roma sau Napoleon. Islamul (de la rădăcina selam – „supunere faţă de Dumnezeu”) este în...