Literatura dupa gratii
La cinci minute de Piaṭa Unirii, ale cărei imagini venite din vremea habsburgilor apar în toate albumele de prezentare a Timiṣoarei, se înalṭă o altă clădire imperială ce, pe din afară, emană simplitate ṣi căldură. Doar că porṭile sale se deschid numai unora ce primesc în prealabil o autorizaṭie specială ori maṣinilor poliṭiei ce îi aduc aici pe cei ce ṣi-au pierdut unul dintre drepturile fără de care viitorul nu poate fi conceput (cel puṭin pentru un om necăsătorit): libertatea. E vorba de Penitenciarul Timiṣoara, situat, cumva ironic, pe strada Popa Şapcă. Cel după care a fost botezată această stradă la capătul căreia descoperi istoria pieṭelor’simbol ale Timiṣoarei a fost călugăr ṣi revoluṭionar cunoscut al veacului paṣoptist ṣi, mai înainte de toate astea, unul dintre cei de pe urmă haiduci olteni. Deci un exemplu de reabilitare pentru cei de aici… In acest stabiliment prietenos numai pe din afară, am ajuns graṭie Patriciei Lidia Popescu-Cevei, coordonatoarea clubului de le