Adrian Petru Stepan

De peste cinci ani, dinspre Siria ajung doar ştiri funeste. După ce regimul Assad a fost acuzat de crime ȋmpotriva umanităţii, s-a ȋntrupat parcă din nisipul deşertului o forţă ce a cutremurat şi mai tare lumea: Statul Islamic, sau Daesh, cum peiorativ ȋi spun ceilalţi fideli ai Profetului. In toată această vreme, moartea a bȃntuit nu doar ţara, ci ȋntreaga regiune, adusă de bombe venite din ȋngheţata Siberie sau ȋnsoritul Texas. Cu imagini cutremurătoare pe fundal, experţi de pretutindeni au vorbit de valori, principii, democraţie, Islam, istorie, speranţă şi predestinare, obiectivi sau pasionali, preocupaţi de suferinţă sau de bunăstarea proprie. Cu orgoliul şi pragmatismul pe care ţi-l dă bunăstarea, am considerat că e suficient ca generalii şi serviciile secrete să se ocupe cȃteva saptămȃni de această problemă ȋndepărtată pentru a se rezolva de la sine. In acest răstimp, alţi actori s-au implicat pentru a intra ȋn atenţia lumii, oamenii au continuat să moară, iar analiştii tot...

Din perspectivă europeană, civilizaţia islamică tradiţională apare ca un spaţiu exotic, închistat de o tradiţie refractară faţă de drepturile omului, eventual ca o civilizaţie aflată în fricţiune (sau, dacă vreţi, ciocnire) cu cea creştin-occidentală. Totuşi, dincolo de o ierarhie axiologică diferită, Islamul trebuie privit drept rezultatul evoluţiei unei populaţii fundamental diferite de a Europei datorită unui mod de viaţă propriu şi al unui areal neprimitor, căreia i-a asigurat coeziunea necesară creării unei spiritualităţi specifice reclamată de realităţile istorice. Gândirea juridică, fiind doar un aspect al civilizaţiei, trebuie înţeleasă prin raportare la întregul fenomen care i-a dat naştere. Cu atât mai mult în ceea ce priveşte Islamul, de care Raymond Charles scria: „Dreptul musulman nu va putea susţine în profunzime comparaţia cu marile construcţii juridice pe care ni le-au lăsat Roma sau Napoleon. Islamul (de la rădăcina selam – „supunere faţă de Dumnezeu”) este în...